– studiu asupra pasajului din 1 Cor. 1:10 – 4:21 –

 („Să nu aveți dezbinări între voi, ci fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire”)

– motivul dezbinărilor dintre corinteni: atașamentul exagerat față de anumiți lideri ai Bisericii;

– Biserica a devenit câmpul de bătălie între diferitele facțiuni create în jurul unor persoane reprezentative;

– aceasta era o manifestare a spiritului lumii, un spirit de competiție a cărui finalitate era afirmarea de sine;

– fără voia sa, apostolul a fost prins în mijlocul acestei dispute; ca urmare a confruntării taberelor rivale, s-a produs o răcire a relației dintre apostol și o mare parte a Bisericii din Corint; 

         – deși apostolul a fost acela care a fondat biserica din Corint, fiind părintele lor spiritual („eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie – 4:15”), popularitatea lui era în declin; 

          – supus unei critici lumești, apostolul pierdea teren în fața unor oameni nespirituali, având motivații și practici greșite; 

         – Biserica aluneca astfel tot mai mult de pe temelia apostolică spre lume;

– apostolul Pavel încearcă astfel să corecteze problema dezbinărilor, dar și să se apere împotriva criticilor și acuzațiilor care i se aduceau; astfel, el punctează următoarele aspecte:

A. RESPINGE ORICE ATAȘAMENT NEPOTRIVIT FAȚĂ DE EL (1:13-1:16)

– mai existau încă oameni în Corint care îi erau loiali; militând împotriva oricărui sectarism în Biserică conturat în jurul anumitor lideri, apostolul dă dovadă de caracter atunci când respinge orice atașament nepotrivit față de el (v. 13: „Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?”);

– Principii:

      – Un slujitor nu trebuie să permită ca oamenii să se atașeze exagerat de el;

      – Un slujitor trebuie să fie mai întâi exigent cu el însuși;

      – Fiecare slujitor trebuie să cunoască foarte bine limitele lucrării la care a fost chemat;

B. EXPLICĂ DE CE VORBIREA LUI NU S-A CONFORMAT STANDARDELOR LUMEȘTI (1:17-3:4)

– iată principala „vină” imputată apostolului: lipsa lui de erudiție;

– în acest pasaj Pavel se apără împotriva celor care îl criticau pentru vorbirea lui lipsită de strălucire oratorică și filozofică;

1. Dumnezeu oferă mântuirea sfidând înțelepciunea lumii (1:17-1:31)

    a) Dumnezeu a ales să mântuiască oamenii prin crucea lui Cristos (v. 17, 18, 21, 23)

      – credința în jertfa ispășitoare a Domnului Isus Cristos este esențială pentru primirea mântuirii: 

       „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii” (v. 21);

    b) din punctul de vedere al lumii un astfel de mesaj este fără valoare (v. 18, 21, 23)

      – moartea Domnului pe cruce este percepută ca o dovadă de slăbiciune sau ca un mesaj mult prea simplist;

      – Dumnezeu a făcut intenționat acest lucru, ca pedeapsă pentru modul în care oamenii l-au exclus pe Dumnezeu din sfera preocupărilor lor (v. 20, 21);

    c) valoarea mântuitoare a crucii este descoperită de Dumnezeu doar celor credincioși (v. 18, 24)

    d) Dumnezeu nu este în dezavantaj pentru că nu are susținerea lumii (v. 25-31)

      – modul în care Dumnezeu lucrează prin lucrurile fără valoare din punctul de vedere al lumii aduce slavă lui Dumnezeu;

– Principii:

     – Există un antagonism ireconciliabil între gândirea lui Dumnezeu și gândirea lumii;

     – Crucea lui Cristos trebuie să rămână centrală în credința, trăirea și propovăduirea creștină;

2. Apostolul a vestit mântuirea sfidând înțelepciunea lumii (2:1-2:5)

    a) nu a apelat la înțelepciunea lumii în ceea ce privește (v. 1-4a):

              – mesajul său: nimic altceva decât Cristos și jertfa lui;

              – persoana sa: nu a vrut să se promoveze pe sine și să impresioneze prin carisma sa;

    b) s-a bazat numai pe ajutorul Duhului (4b)

    c) doar așa credincioșii din Corint puteau dobândi o credință corect ancorată (v. 5)

– Principii: 

    – Eficiența unui lucrător este dată nu de metodele lumești, ci de însoțirea Duhului;

    – Un lucrător înțelept nu îi leagă pe oameni de sine, ci de Dumnezeu;              

3. Mesajul mântuirii este o înțelepciune superioară, accesibilă numai oamenilor duhovnicești (2:6-2:16)

– mesajul creștin este superior înțelepciunii lumii întrucât nu poate fi înțeles decât de un număr restrâns de persoane, alese special de Dumnezeu pentru aceasta; 

   a) mesajul creștin este înțelepciunea tainică a lui Dumnezeu (v. 6-9)

   b) Dumnezeu descoperă secretul său doar celor ce-L iubesc (v. 10-13)

     – această descoperire se face prin lucrarea Duhului Sfânt;

     – aceste lucruri adânci au și un vocabular propriu (v. 13);

   c) omul firesc (lipsit de influența Duhului Sfânt) nu poate pricepe taina lui Dumnezeu (v. 14)

   d) de aceea omul duhovnicesc este superior (v. 15-16)

     – el are astfel o perspectivă mai înaltă, mai largă și de aceea poate judeca, evalua totul;

– Principii:

     – Omul este dependent în totalitate de Duhul Sfânt pentru orice cunoaștere reală a lui Dumnezeu;

     – Cunoașterea lui Dumnezeu este un privilegiu extraordinar;

     – Cel ce cunoaște pe Dumnezeu se află deasupra oricărei forme de înțelepciune umană;

4. Apostolul a fost limitat în propovăduirea sa de imaturitatea corintenilor (3:1-3:4) 

– apostolul a trebuit să ajusteze vorbirea sa pe măsura capacității spirituale reduse de înțelegere a corintenilor;

    a) la început, după convertire, imaturitatea lor era ceva normal (v. 1-2a)

      – învățătura este hrana sufletului; după convertire, omul lăuntric este asemenea unui nou născut care 

       cu ajutorul hranei spirituale (de o consistență redusă la început, dar tot mai tare apoi) trebuie să se maturizeze;

    b) acum, la mult timp după convertire, această imaturitate a lor a devenit anormală (2b-4)

      – maturizarea înseamnă creșterea înțelegerii și creșterea trăirii;

      – reproșul apostolului este tăios: „Tot copii ați rămas! Tot lumești sunteți!”

      – imaturitatea aceasta era cauza pentru care apostolul nu le putea prezenta lucruri spirituale mai profunde;

– Principii:

     – Pentru un creștin maturizarea spirituală este un imperativ;

     – Maturitatea spirituală se manifestă prin creșterea înțelegerii și purificarea trăirii (de la modelul egoist al lumii, la cel cristic); 

C. CORECTEAZĂ ATITUDINEA FAȚĂ DE SLUJITORI (3:5-4:7)

– apostolul explică cine sunt și cum trebuie tratați slujitorii (liderii) Bisericii;

1. Statutul slujitorilor Bisericii (3:5-3:17)

– cine sunt de fapt slujitorii Bisericii? Pavel explică folosindu-se de 2 metafore:

    a) valoarea slujitorilor (3:5-3:9a) – metafora ogorului

      – Dumnezeul deține rolul principal în lucrarea Lui (v. 5-7)

           – oamenii sunt doar niște slujitori, robi, sclavi ai lui Dumnezeu;

           – ei nu pot face decât ceea ce i-a înzestrat și capacitat Dumnezeu să facă;

     – lucrătorii sunt egali între ei (8-9a)

          – valoarea lor este aceeași (v.8); diferențierea se face numai la răsplătire, când fiecare va fi recompensat după efortul depus;

         – slujitorii trebuie să lucreze împreună unii cu alții și cu Dumnezeu („Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu v.9”);

    b) responsabilitatea slujitorilor (9b-17) – metafora clădirii

      – fiecare lucrător își aduce aportul la edificarea Bisericii (v. 10);

      – dar fiecare trebuie să ia bine seama cum face lucrarea sa;

      – există pericolul lucrării greșite sau superficiale (v. 11-15)

                – Dumnezeu va testa calitatea lucrării fiecărui slujitor;

                – răsplata slujitorilor depinde de calitatea lucrării lor;

      – există pericolul distrugerii Bisericii (v. 16-17)

                 – clădirea nu este una oarecare, este Templul lui Dumnezeu;

– Principii:

     – Nu există vedete în Biserică; locul de cinste în Biserică este a lui Dumnezeu;

     – Fiecare creștin trebuie să lucreze alături de ceilalți creștini, în măsura dată lui de Dumnezeu;

     – Fiecare slujitor este responsabil înaintea lui Dumnezeu de calitatea slujirii lui. 

2. Atitudinea corectă față de slujitorii Bisericii (3:18-4:7)

– cum trebuie tratați, priviți liderii Bisericii?

   a) Nu vă făliți cu slujitori (3:18-3:23)

      – nu vă dați mari cu ei; nu încercați să vă impuneți prin calitățile liderului de care v-ați alipit;

      – pretențiile de înțelepciune lumească sunt o amăgire (v. 18-20); atașamentul exagerat și motivele de 

        laudă gravitau în jurul pretențiilor unora de înțelepciune lumească; din punctul de vedere a lui Dumnezeu, astfel de lucruri nu trebuie să constituie un motiv de laudă;

      – creștinul are suficiente motive pentru a se simți valoros (v. 21-23); el nu trebuie să-și găsească semnificația în asociere cu diverși oameni; astfel, el își găsește semnificația:

              – în lucrurile date lui de Dumnezeu;

              – în apartenența lui la Cristos, singura cu care merită să se laude;

   b) Nu-i judecați pe slujitori (4:1-4:5)

      – slujitorii trebuie evaluați după credincioșia lor (v. 1-2)

      – singurul care are dreptul să-i judece este Dumnezeu (v. 3-5)

           – de aceea slujitorul trebuie să fie în primul rând interesat de aprecierea lui Dumnezeu;

            – Dumnezeu poate face o judecată dreaptă, deoarece El cunoaște toate motivațiile și lucrurile ascunse ale oamenilor;

– Principii:

       – Fiecare creștin a primit suficient de la Dumnezeu pentru a fi în sine foarte valoros;

       – Singurul criteriu corect de evaluare a unui slujitor este credincioșia lui;

       – Singurul în măsură să-și judece slujitorii este Dumnezeu, Cel ce cunoaște realitățile lăuntrice ale unei persoane;

D. ÎNDEAMNĂ LA SMERENIE (4:8-4:21)

– corintenii aveau o mare problemă cu mândria, fiind dornici de apreciere și statut;

1. Contrastul dintre pretențiile corintenilor și experiența apostolică (v. 8-13)

– apostolul subliniază cu sarcasm discrepanța dintre circumstanțele vieții lui și autosuficiența corintenilor;

– apostolii trăiau conform cu înțelepciunea crucii, adică în sacrificiu și lepădare de sine;

– corintenii trăiau îmbibați de înțelepciunea lumii, adică ei căutau apreciere, cinste, afirmare de sine;

– pe când experiența apostolică însemna rușine, slăbiciune, dezonoare, greutăți și persecuție, mentalitatea corintenilor era de a se bucura de prestigiu, apreciere și înălțare; 

2. Îndemnul la a urma modelul apostolic (v. 14-21)

– „De aceea vă rog să călcați pe urmele mele” (v. 16);

   a) apostolul invocă drepturile sale părintești (v. 14,15)

      – le aduce aminte că el este părintele lor spiritual, cu scopul de a și-i apropia din nou și a-i determina să-i urmeze exemplul;

     – apare aici un contrast evident între un pedagog (un simbol negativ în cultura vremii: drastic, sever și adesea mărginit) și un tată (un simbol al iubirii, afecțiunii și înțelepciunii);

   b) apostolul le recomandă și trimite pe Timotei (v. 17)

     – Timotei era copilul model care își imită cu credincioșie Tatăl;

     – Timotei era astfel cel mai în măsură să-i ajute pe corinteni să calce pe urmele părintelui lor spiritual;

   c) apostolul îi „amenință” cu revenirea sa (v. 18-21)

     – se răspândise zvonul că lui Pavel îi este frică să se reîntoarcă în Corint; practic el îi avertizează că tata va veni curând acasă și ar fi bine să găsească totul în regulă; 

     – el le anunță și terenul pe care va avea loc confruntarea: puterea;

     – acesta este semnul adevăratului slujitor; unii probabil erau tari în vorbe, fără a avea însă însoțirea lui Dumnezeu;

– Principii:

    – Condiția creștină este una a sacrificiului și suferinței, iar nu una a gloriei lumești;

    – Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere;

Ionuț Brad