„Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Genesa 2:18

Aşa se aduce în istoria umană proiectul lui Dumnezeu privind familia.

Adesea întâlnim oameni care se bucură de această instituţie divină -familia şi aleg să trăiască în comuniune, împărtăşind bucurii şi necazuri, chiar dacă uneori sunt foarte diferiţi între ei. Orice diferenţe dintre parteneri pot să-i apropie, dar pot şi să-i depărteze pe unul de celălalt. În timp ce unele familii merg pe calea apropierii, a părtăşiei, altele capitulează în faţa dificultăţilor, fără să-şi dea seama că împreună ar putea să le treacă mai bine.

Familiile care se bucură împreună de această comuniune, sunt familii care aleg ascultarea de Dumnezeu, lăsând ca viaţa lor să exprime frumuseţea gândită de Creator pentru ei.

Proiectul divin pentru familie are ca bază puternică unitatea. În Geneza 2: 24, remarcăm spusele lui Dumnezeu, cu privire la importanţa unităţii în cadrul familiei: “se vor face un singur trup”. Mântuitorul înţelege familia ca o entitate ce nu trebuie să fie distrusă, ci păstrată cu sfinţenie.

Este bine să acceptăm că unitatea în familie nu înseamnă uniformitate, ci diversitate; o diferenţă care face ca unitatea să fie mai frumoasă, mai folositoare, mai trainică. Dumnezeu doreşte unitate în diversitate.

Cum am putea să înţelegem această unitate când soţii sunt atât de diferiţi unul faţă de altul?

Fiecare familie este o singură entitate, un cuplu. Lăsându-şi părinţii, cei doi se unesc şi încep să străbată împreună tot drumul vieţii. Atunci când viaţa rezervă bucurii, se bucură împreună, iar dacă viaţa aduce şi necazuri, cei doi plâng împreună, suferă împreună. Soţii îşi împărtăşesc motivele de bucurie, dar şi temerile.

De multe ori, Diavolul, prin şiretlicurile sale, încearcă să destrame această unitate. Când familia este integră, este în unitate, în ascultare de poruncile Domnului, orice tentativă a Celui Rău de a o distruge, este anihilată.

Este important să ştim că strivirea creaţiei lui Dumnezeu sau glorificarea Lui Dumnezeu în familie ţine de alegerea noastră. Deşi am putea invoca uneori scuze pentru eşecul pe care-l experimentăm în păstrarea unităţii, întotdeauna, prin scuza noastră încercăm să acuzăm pe altcineva: poate pe partenerul de viaţă, poate circumstanţele, poate pe Dumnezeu. Orice scuză formulăm, în interesul nostru, aceasta mai tare ne acuză.

Suntem responsabili de tot ceea ce primim din mâna Domnului. Nu totdeauna e comod, dar oricând e important să păstrăm unitară opera lui Dumnezeu şi asta se poate realiza atunci când renunţăm la noi înşine, la “valoarea” ce o aducem ca aport în cămin, şi ne contopim în taina unei noi entităţi, familia, prin slujire.

Ce înseamnă aceasta?

Zilele trecute o cunoştinţă a alunecat şi fără să-şi mai poată controla poziţia corpului a căzut. În cădere şi-a fracturat o mână. Mi-am imaginat o clipă cum s-a întâmplat. Nu mi-a fost greu să-mi închipui, pentru că aşa se întâmplă mereu. Datorită unui moment de dezechilibru, corpul s-a îndreptat neputincios spre pământ. În acel moment, o forţă nevăzută a poruncit mâinii să intervină să amortizeze căderea, pentru protejarea trupului. Datorită greutăţii corpului mâna a cedat, dar corpul a fost protejat. Putea să întâlnească pământul cu capul şi era mai grav, sau putea să-şi frângă gâtul şi să aibă parte de paralizie, dacă nu intervenea mâna. Putem spune că mâna s-a sacrificat pentru trup şi urmările sunt mai mici.

Adesea, când slujim avem parte de satisfacţii imediate, iar greutăţile slujirii le vedem ca binecuvântare. S-ar putea ca slujirea noastră să nu-şi primească răsplata imediată, sau efortul să fie atât de mare încât să ne frângă. Trebuie să ştim că frângerea noastră se face slujind întregului şi durerea noastră este binecuvântare pentru familie. Cu cât frângerea este mai mare cu atât şi răsplata care vine din slujire este mai bogată.

Dacă sunt întrebat care sunt florile care-mi plac cel mai mult, pot răspunde fără să gândesc, că trandafirii sunt aceste flori. De ce? Nu ştiu! Ştiu doar că au un parfum fermecător, dar au şi … spini.

Copiii sunt învăţaţi prin exemplul părinţilor că numai slujirea este calea spre slavă. Întotdeauna slujirea va culege roadele, iar familia este locul unde merită să fii servitor, pentru că răsplata nu întarzie să apară. Negreşit vin şi necazuri, dar bucuria este deasupra acestora, atunci când slujeşti pentru binele familiei. Nicio energie folosită nu înseamnă risipă, ci este investiţie. La vremea ei va aduce rod.

În 2008 autorităţile australiene au prezentat cazul unui bărbat din apropiere de Sydney, care, ţinând în braţe un copil, a fost izbit de o maşină scăpată de sub control. În urma impactului s-a ales cu un picior fracturat, dar copilul a scăpat fără nicio zgârietură. Un martor ocular îşi arăta uimirea pentru faptul că nicio clipă nu a lăsat copilul din braţe.

O viaţă tihnită, este rodul slujirii în căsnicie. Soţii sunt binecuvântaţi unul prin slujirea celuilalt, copiii sunt binecuvântaţi prin efortul părinţilor şi la rândul lor sunt binecuvântare pentru părinţi, dar şi unul pentru celălalt. Crescând în familii care îl respectă pe Creator, copiii au şansa să-i urmeze pe părinţi, dorindu-şi la rândul lor, să aibă familii binecuvântate de Dumnezeu. Părinţii lor sunt binecuvântaţi când îşi văd fericiţi copiii şi nepoţii şi îşi pot inunda bătrâneţea de o permanentă împlinire.

Familia este creaţia lui Dumnezeu. Doar în unitate şi prin slujire, putem să ne bucurăm de toate binecuvântările ce le are pentru noi Dumnezeu, în cadrul familiei. Condiţia esenţială este să rămânem în deplină ascultare de El, onorându-L prin tot ce facem.

Traian Florea