Se zice că toate lucrurile se întâmplă la timpul lor. Și toate lucrurile au timpul potrivit, perfect și frumos rânduit de Dumnezeu. Și acest timp se numește început.

Există un început pentru toate: pentru bucurie și pentru suferință, pentru pace și pentru război, pentru zâmbet și pentru lacrimi, pentru îmbrățișare și pentru despărțire, pentru vindecare și pentru rănire, pentru zidire și pentru dărâmare. Indiferent de natura începutului care ne asaltează viața, omul nu trebuie să facă nimic altceva decât să înceapă, adică să îmbrățișeze ceea ce are înainte.

Să înceapă să se bucure și să înceapă să plângă. Să înceapă să facă bine și să înceapă să urască răul. Să înceapă să iubească dușmanii și să înceapă să aibă milă. Începutul este întotdeauna cel care oferă imboldul de a face, de a lucra pentru Dumnezeu și pentru împărăție. Știm cu toții că există un timp pentru orice lucru și că oamenii trebuie să traverseze multe etape fericite sau zbuciumate, frământâdu-și lutul pe drumul vieții. Cu toate că știm că există perioade diverse și începuturi de orice natură, omul, în neputința sa, refuză să înceapă, temându-se pe drumul prea greu, prea înnorat, prea întunecat. El nu știe că începtul este cel care îl va salva de nopțile în care singura lumină este fulgerul aspru și puternic.

Pasul pentru eliberare și bucurie este tocmai începutul. Chiar dacă pentru moment, pentru un suflet, început înseamnă durere. A refuza să treci prin acele valuri care sunt puse înainte, nu va face decât să încetinească procesul de șlefuire, care în cele din urmă, va duce inevitabil la bucurie. De aceea trebuie să începem să călcăm și pe urmele suferinței, și pe urmele durerii, ca să știm cum să începem calea bucuriei și a seninătății. Poate trebuie să gustăm întunericul, nu al morții sufletului, ci acel întuneric care oferă la urmă o lumină mai puternică și mai strălucitoare.

Majoritatea dintre noi suntem acum la un început de drum. Dumnezeu vrea să facem din aceste începuturi temelii tari și rezistente pe calea Sa. Dumnezeu nu vrea să privim un început prea mare, și nici un început prea mic. Fiecare început are intensitatea și provocările sale pentru fiecare persoană. De aceea, ceea ce trebuie să ne rămână strâns legat de inimă și de minte este faptul că fiecare început trebuie dus la bun sfârșit, și bineînțeles, nu oricum. Dumnezeu nu vrea să ne târâm în lumea aceasta, așa după cum l-a blestemat pe șarpe, ci ne-a oferit un statut mult mai măreț decât vrem noi să credem sau să acceptăm. Târârea nu este pentru oamenii lui Dumnezeu. Creatorul nostru vrea ca începuturile noastre, indiferent de intensitatea acestora, să fie parcurse cu multă îndrăzneală și imensă bucurie, că El ne-a oferit începutul.

Nu trebuie să uităm că tot ce trebuie să hotârâm este ce vom face cu timpul care ne este dat nouă.