Ce sublim. Se naște un Copil și schimbă întreaga istorie. Se naște un Copil și se schimbă cursul anilor, începe o nouă epocă, se proiectează un viitor veșnic. Se naște un Copil și dintr-o dată întunericul este lumină. Păcatul este zdrobit printr-un Copil. Murirea se destramă și își pierde glasul. Muritoarea noastră viață se transformă în Nemurire. Se naște un Copil și suflă Viață. Se naște un Copil și se deschide Cerul și se face liniște pe pământ. Se aprind stelele ca niciodată și se unesc îngerii să aducă vestea bună.
Ce este vestea bună?
S-a coborât în lumea pe care noi am ruinat-o, să o refacă cum era la început – Paradis. A coborât ca să parcurgă un drum presărat cu multă suferință, drum pe care noi nu îl înțelegem în întregime. M-am gândit de multe ori dacă nu se putea altfel. Dacă nu se putea înfăptui un miracol dumnezeiesc sau să se zică un Cuvânt și totul să fie ca la început. Și s-ar fi putut. Dar m-am gândit mai bine și mi-am dat seama că așa nu s-ar fi manifestat Dragostea. Nu am fi înțeles niciodată ce înseamnă Iubirea. Nu am fi știut niciodată cine suntem și încotro ne îndreptăm. Nu am fi știut nici ce e moartea sau puterea ei. Dar moartea ne-a devenit Înviere prin Tine.
Și mă gândesc că „niciodată nu ar fi săvârşit Dumnezeu pentru noi lucruri atât de măreţe şi de minunate dacă odată cu moartea corpului ar fi să se stingă şi viaţa sufletului (…) De ce să nu părăsesc speranţa lumii acesteia şi să nu mă dedic în întregime căutării lui Dumnezeu şi a vieţii fericite?” (Sf. Augustin). Cred că trebuie să înțelegem de ce a venit Isus în lumea noastră și de ce a fost necesară întruparea Cuvântului. Pentru că viața nu trebuie trăită pur și simplu, fără o țintă, fără un scop, ci „(…) pentru această viaţă a trăi pur şi simplu şi a trăi fericit nu înseamnă unul şi acelaşi lucru, deoarece ea trăieşte chiar şi când pluteşte în întunericul său; nu‐i rămâne deci altceva decât să se întoarcă spre Acela care a creat‐o, să trăiască din ce în ce mai aproape de Izvorul vieţii şi să vadă lumina în Lumina lui, pentru a‐şi găsi astfel desăvârşirea, iluminarea şi fericirea” (Sf. Augustin). Fericirea s-a arătat prin coborârea miraculoasă a Singurului care ar fi putut să ne-o facă cunoscută. Și de atunci, Dragostea descoperită ar trebui să facă inimile să se depărteze de pur și simplu, de o viață trăită fără Bucuria divină a Întrupării. Fără speranță, fără pace, fără căutarea continuă a Cuvântului prin care noi avem Viață.
Se naște un Copil care a despărțit o dată pentru totdeauna lumina de întuneric și frica de moarte. Care a luminat pământul și care prin lumina Lui ne-a adus Fericirea eternă. Inimile noastre ar trebui să aibă mai mult decât căutarea aceasta trudită a oaselor, din urâțenia întunericului, din zdrobirea gândurilor, din durerile fără țintă. S-a coborât Lumina ca să traseze Calea și lumina aceasta nu se stinge până când nu vom ajunge la capăt. S-a coborât Dragostea și a mers până la moarte, cu sânge și răni, cu trudă. Și Dragostea nu s-a oprit acolo, că dincolo de moarte ne-a chemat să-i împărtășim dragostea. S-a coborât Pacea și a zdrobit sufletele încătușate și a lăsat suspinul dulce al liniștii. S-a coborât Speranța și prin aceasta s-a desprins pământul de sub picioarele noastre care s-au agățat mai mult de cer.
Se naște un Copil și prin dragostea Lui, noi am devenit iubire.
Se naște un Copil și prin sărăcia Lui, noi am devenit bogați.
Se naște un Copil și prin slăbiciunea Lui, noi am devenit puternici.
Se naște un Copil și prin nașterea Lui, noi suntem moștenitori ai Cerului