În lumea aceasta ale cărei nelegiuiri tulbură deseori privirile oamenilor evlavioși, Dumnezeu a lăsat două instituții care să reflecteze dragostea și slava Lui: familia și Biserica.
Conștienți fiind de lupta pe care cel rău o duce împotriva familiei ca celulă de bază a unei biserici, dar și a unei societăți sănătoase, am ales să căutăm binele familiilor bisericii noastre.
În acest sens, am încercat să creăm un cadru propice creșterii și dezvoltării familiilor, propunând întâlniri tematice cu relevanță pentru familia actuală. Activitățile au fost atât împărțite pe categorie de vârstă – întrucât problemele și întrebările pot diferi, cât și activități împreună.
În fiecare an s-au organizat una sau mai multe tabere în locația de la Mărișel și conferințe în biserica locală.
Dintre temele abordate:
- Părtășia în familie
- Perspectiva lui Dumnezeu cu privire la familie în biserică
- Familia – din inerție sau cu perspectivă
- Cu Dumnezeu în fiecare zi
- Familia în așteptarea venirii Domnului
Chemare la implicare
Odată cu întemeierea familiei, un risc pe care trebuie sa îl conștientizăm este schimbarea priorităților. Niciodată familia nu poate sa înlocuiască părtășia cu biserica. De aceea, chemarea la implicare trebuie să răsune la fel de puternic și după încheierea legământului de căsătorie.
Viața de familie trebuie să se împletească într-un mod armonios în comunitatea bisericii și în slujirea comună.
Așadar, implicarea constă în participarea la activitățile dedicate familiei, cât și în continuarea sau începerea slujirii.