Scopul acestei acțiuni este refacerea si păstrarea legăturii frățești și a unității în rugăciune (Faptele Apostolilor 2:42).

În acest scop, în zilele de vineri între orele 9-11, au fost programate întâlniri de rugăciune în incinta bisericii,  în cadrul cărora facem rugăciuni pentru diverse cauze: familii, departamentele bisericii, cei bolnavi etc.

În mod punctual, ne implicăm și în lucrarea de ajutorare a unor familii cu situație mai deosebită.

Dornici să experimentăm prezența lui Dumnezeu și părtășia cu frații și într-un cadru mai puțin formal, organizăm anual tabere de rugăciune la cabana de la Mărișel.

  • Întâlnire de rugăciune în fiecare vineri
    09:00 – 11:00

Viziune

Promovăm înțelegerea realității că suntem mădulare ale aceluiași trup și că suntem chemați să lucrăm unii pentru alții în unitate, indiferent de vârsta la care ne aflăm.

Prin această lucrare ne adresăm tuturor fraților în vârstă, dorind ca și acum să avem o implicare activă în viața spirituală a bisericii.

Întăriți-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiți; croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. (Evrei 12:12-13)

Echipă

Sabin Miclea

Nelu Luca

Toader Cuibus

Gheorghe Crișan

îndrumător

Implicare

Implicarea dvs poate lua diverse forme: participarea fizică, contribuția la colectele organizate, unirea în duh de mijlocire pentru cauzele bisericii ori de câte ori vă rugați acasă.

Conștienți fiind de atotprezența lui Dumnezeu, să continuăm și în această perioadă să ne unim în rugăciune vinerea dimineața, chiar dacă suntem fiecare la casele noastre.

Să căutăm, de asemenea, să păstrăm legătura fie prin convorbiri telefonice, fie prin mesaje de încurajare.