Pentru vizitarea bătrânilor/bolnavilor, săptămânal se organizează un grup restrâns care se deplasează la domiciliul persoanelor în vârstă/bolnave pentru 20-30 minute de încurajare, rugăciune și cântare, cu scopul de a turna un strop de har ceresc în sufletul celor ajunși la vârsta neputințelor.

Lucrarea a fost inițiată în anul 1998 de câțiva tineri inimoși dintre care amintim pe Marin Mureșan și Ștefan Mariț.

În cei peste 20 de ani de activitate, coordonarea activității a fost realizată de diferite persoane cum ar fi: Maria Todea, Mircea Crișan, Ciprian Duma, Dana Moldovan, Lucian Botănel, Adrian Fodor, Ștefan Mariț, Andrei Crișan.

La această lucrare sunt invitați toți tinerii care se simt mădulare în trupul lui Hristos și doresc să se implice în biserica locală.

Beneficiile care decurg din această lucrare sunt numeroase și îți pot influența perspectiva asupra vieții de credință. Astfel, deseori vei primi o porție de bucurie și de încurajare cel puțin egală cu cea pe care o vei dărui persoanelor vizitate. Vei cunoaște o parte din „veteranii” bisericii de la care poți învăța înțelepciunea și o perspectivă corectă asupra vieții.

De asemenea, vei deveni subiectul rugăciunilor fraților și surorilor pe care îi vizitezi. Nu în ultimul rând vei ajunge să legi relații, simțindu-te acceptat într-un grup de prieteni.

Dar ATENŢIE, Dumnezeu dorește o slujire dezinteresată, așa că motivația trebuie să fie legată în primul rând de El, de iubirea pentru frații și surorile Lui.

Viziune

Vizitarea bolnavilor este o chemare pentru toți credincioșii care vor să demonstreze dragoste pentru aproapele lor și doresc ca în Ziua Judecății să audă spunându-li-se: „am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți” (Matei 25:36).

Echipă

Andrei Crișan

Daniel Burca

Dana Moldovan

Implicare

Implicarea ta poate lua diferite forme: prin rugăciune, prin participare la activitățile grupului, prin sprijin financiar (având în vedere că această activitate se desfășoară doar prin donațiile persoanelor care au pe inimă această lucrare).

În cazul în care ai cunoștință de persoane/familii care sunt în situații mai deosebite, cauzate de boală/vârstă înaintată, care nu mai pot ajunge la Casa Domnului și care s-ar bucura să fie vizitate/încurajate, avem rugămintea să ne comunici datele lor de contact.

Din considerație pentru cea mai vulnerabilă categorie de vârstă, și anume cea a seniorilor, cel puțin pe perioada stării de urgență și alertă, vizitele clasice au fost sistate. Periodic organizăm câte o acțiune de distribuire de alimente de bază, cu respectarea tuturor măsurilor de precauție, astfel încât să evităm infectarea persoanelor implicate și a beneficiarilor cu virusul gripal Covid-19.

Persoane de contact

Andrei Crișan
Daniel Burca
Formular de contact